12
Oct
10

Undă verde pentru electorala 2010

Tstet
12 concurenţi electorali au asaltat Comisia Electorală Centrală chiar din prima zi, după ce a fost dat startul campaniei electorale de către CEC. Chiar dacă reprezentanţii celor 12 formaţiuni au depus dosarele, pe 4 octombrie, pentru a intra în cursa electorală a alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie curent, CEC a înregistrat concurenţii abia ieri, 11 octombrie.

Preşedintele Eugen Ştirbu a explicat că tergiversarea este permisă şi de Codul Electoral, iar Comisia s-a ocupat de analiza dosarelor în prima săptămână. Cele 12 partide urmau să apară în buletinele de vot în ordinea stabilită prin tragerea la sorţi. Reprezentanţii CEC menţionează că pe perioada primei săptămâni de electorală, Comisia n-a primit alte solicitări de înscriere în campanie. Pe moment, avem 12 formaţiuni care au depus dosare la CEC şi 30 de candidaţi independenţi care au solicitat liste de subscripţie, a declarat Doina Bordeianu, secretar de presă la CEC.

„Concursul sloganelor”

În urma tragerii la sorţi, locul întâi pe buletinele de vot i-a revenit Partidului Naţional Liberal în frunte cu Vitalia Pavlicenco, iar pe locul doisprezece s-a plasat Partidul Comuniştilor. Iată lista concurenţilor care au hotărât că „cine intră mai devreme în cursă apucă mai multe mandate în noul Parlament”:

-          Partidul Naţional Liberal (PNL), Vitalia Pavlicenco – vine cu acelaşi slogan ca şi la referendumul din 5 septembrie curent şi vrea să convingă populaţia că, “cea mai uşoară cale spre integrarea europeană este unirea Moldovei cu România”.

-          Partidul Democrat (PD), Marian Lupu – încă nu are un mesaj electoral, dar reprezentanţii PD-ului sunt ferm convinşi că echipa lor este cea mai bună.

-          Partidul Liberal (PL), Mihai Ghimpu – vrea să ducă “schimbarea până la capăt.” Ghimpu speră, de asemenea, că partidul său va acumula 20 de mandate în viitorul Parlament.

-          Partidul “Moldova Unită” (MU), Vladimir Ţurcan – are planuri serioase de depăşire a crizei economice din ţară.

-          Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD),  Iurie Roşca – vine să construiască o Moldovă nouă pe “ruinele Alianţei”, înscriindu-se în cursă cu sloganul “ei au distrus ţara, noi vrem s-o construim”.

-          Mişcarea “Acţiunea Europeană” (MAE), Veaceslav Untilă

-          Partidul “Patrioţii Moldovei”, Mihail Garbuz – crede că va scoate Moldova din sărăcie numai prin unitate şi spirit naţional, de aceea, ei îndeamnă cetăţenii la “unire în ocrotirea valorilor naţional culturale!”

-          Partidul “Pentru Neam şi Ţară” (PPNŢ), Sergiu Mocanu – spune clar şi răspicat “Nu, mafiei!” Sergiu Mocanu, care este cap de listă al PPNŢ, a declarat că vor face o campanie gălăgioasă, ca să fie auziţi de toată lumea care vrea să-şi spună un vot de protest. Mocanu mai crede că va scoate R. Moldova de pe patul de moarte.

-          Partidul Republican din Moldova (PRM), Andrei Stratan – nu se va concentra pe promisiuni, dar pe implicarea cetăţenilor şi coparticiparea lor directă în toate procesele din ţară. Mesajul principal este “Dvs. puteţi dezvolta Republica Moldova”.

-          Alianţa “Moldova Noastră” (AMN), Serafim Urechean – “îşi face datoria” şi în acest scrutin, “ei merg înainte”.

-          Partidul Umanist din Moldova (PU),Valeriu Pasat

-          Partidul Comuniştilor (PCRM), Vladimir Voronin – după opt ani de guvernare, mai speră că va aduce poporului lumina pe care o aşteaptă şi îndeamnă cetăţenii să “aleagă victoria”.

Tstet

CEC de trei ori mai generos

Săptămâna trecută, Comisia Electorală Centrală a adoptat, printr-o hotărâre, plafonul de mijloace financiare, pe care le pot cheltui partidele politice şi candidaţii independenţi în campania electorală. Astfel, pentru partide a fost stabilit plafonul de 21,6 mln. lei, iar pentru candidaţii independenţi – de 10 ori mai puţin sau 2,16 mln. lei. Comparativ cu scrutinul electoral precedent, plafonul stabilit este de cca. 3 ori mai mare.

Sumele stabilite de CEC fost calculate reieşind din 0,5 euro cenţi pe cap de alegător pentru partidele politice şi 0,05 euro cenţi – pentru candidaţii independenţi, potrivit practicii internaţionale.

Tot săptămâna trecută, CEC a acreditat 42 de observatori naţionali din partea Asociaţiei obşteşti „PROMO-LEX”, 105 observatori din partea Asociaţiei Obşteşti Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM) şi un expert electoral din partea Comisiei Electorale Centrale a Letoniei în vederea monitorizării alegerilor din acest an.

Filat nu se grăbeşte să demareze campania

Dintre toate partidele parlamentare, doar PLDM nu s-a prezentat la CEC să depună dosarul pentru a intra în cursa electorală. Se pare că premierul Vlad Filat este ferm hotărât să-şi reducă  campania sa la cele 30 de zile, pe care le propuse anterior în cadrul Alianţei.

Solicitat de presă, prim-ministrul a motivat ezitarea intrării în campanie prin administrarea funcţiilor de preşedinte al partidului şi cea de premier al R. Moldova. Filat crede că două luni de campanie sunt prea mult, lăsând să se înţeleagă totuşi că va veni cu lista PLDM la CEC în termenii stabiliţi prin regulament.

Amintim că data limită pentru înscriere în cursa electorală pentru alegerile din 28 noiembrie este 28 octombrie. Pentru a accede în Parlament, un partid trebuie să ia 4 la sută din voturi, un candidat independent – 2 la sută, iar pragul pentru blocurile electorale este de 7 la sută.

Aurica Guzun


1 Răspuns to “Undă verde pentru electorala 2010”


  1. noiembrie 24, 2010 la 9:05 pm

    http://www.gradinaeden.wordpress.com promoveaza o invatatura care arata drumul inapoi in binecuvantarea gradinii Eden, drum pe care Hristos prin jertfa Lui l-a facut posibil pentru noi, luand asupra Lui pacatul, boala si blestemul.

    Daca doriti putem face schimb de linkuri pentru blogroll


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s


Weather in Chişinău

Arhive

 

octombrie 2010
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep   Ian »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Watch videos at Vodpod and other videos from this collection.

Comentarii recente

Sergiu Ciobanu on Moderator
Olga on Moderator
David on Rock Creştin – pro sau co…
Andreea on Rock Creştin – pro sau co…
angus35 on Rock Creştin – pro sau co…

STATISTICĂ

free counters

Blog Stats

  • 18,726 hits

RSS Curbet Alexandru


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.